De ceva vreme incoace exista o femeie, M., care-si revarsa frustrarile…

„De ce eu n-am fost buna? Eu ce n-am putut oferi din ce primesti acum? Cu mine de ce nu ai avut linistea ce o ai acum? Iti doresc sa traiesti un cosmar…”

…de-atunci ma tot intreb: ” De ce femeile ajung sa traiasca sentimentul de “ranchiuna” atat de intens si sa-si doreasca atat de mult sa faca rau? De ce fac comparatii tot timpul si sunt intr-o lupta continua? De ce?

Am ajuns la concluzia ca doar o femeie care nu se simte bine in pielea ei si pe care o macina multe frustrari poate fi asa. Problema cea mai mare intervine atunci cand astfel de femei nu realizeaza ca au probleme cu ele insele, mai ales cand depasesc varsta de 30 de ani.

O astfel de femeie se bate cu pumnul in piept ca e femeie de onoare, demna si binevoitoare, insa cand te astepti mai putin te loveste pe la spate.

La inceput ne amuzam impreuna de mesajele ei, dar acum incepe sa devina patetica, chiar penibila…

Asa ca, prin aceasta scrisoare deschisa o intreb pe M. :

gossip-solecism1„Cum poti sa spui ca tu i-ai daruit ceva omului asta?…din moment ce eu i-am gasit sufletul stins…”

Acum stie sa zambeasca…chiar si cu ochii…si nu ma las pana nu zambeste si cu sufletul si cu ficatul !

„Cum poti sa spui ca esti cinstita si ai demnitate cand ai calcat in picioare onoarea unui om pentru o pereche de papuci?”

„Cum poti spune ca ai tinut la omul respectiv din moment ce nu ai fost capabila sa-i accepti situatia si puneai bariere intre el si cele mai importate „lucruri” din viata lui?”

„Cum poti sa spui ca l-ai ajutat pe omul asta cand de fapt te-ai mutat aici si stateai pe banii lui?”

Concluzie:

Omu` invata din greseli, dar oare cand greseste invata?